Hipersomnia, când nevoia de somn devine excesivă!

Somnul ocupă aproximativ o treime din viața fiecărei persoane și reprezintă unul dintre procesele biologice esențiale pentru funcționarea organismului. Există însă situații în care nevoia de somn devine excesivă și începe să afecteze activitățile zilnice, relațiile și capacitatea de a funcționa. Hipersomnia este o tulburare de somn caracterizată prin somnolență excesivă sau printr-o nevoie prelungită de somn, chiar și atunci când durata somnului nocturn pare suficientă. Din perspectivă medicală, hipersomnia poate avea cauze foarte diferite, de la tulburări neurologice și endocrine până la anumite afecțiuni psihiatrice. Din perspectivă psihologică, experiența persoanei poate fi însă mult mai complexă decât simplul fapt de „a dormi prea mult”.

De exemplu, o femeie care își pierduse copilul într-un accident rutier le spunea celor apropiați că nu mai găsește puterea să se ridice din pat. La început, aceștia au crezut că este doar oboseala acumulată după zile întregi petrecute între spital, înmormântare și formalități. Timpul trecea însă, iar ea continua să doarmă aproape întreaga zi. Telefonul suna fără răspuns. Colegii încetaseră să o mai caute. Mesele deveniseră rare și lipsite de interes. Când era întrebată dacă îi este foarte somn, răspundea aproape de fiecare dată la fel: „Nu știu dacă îmi este somn. Știu doar că atunci când dorm nu mai trebuie să mă gândesc la ce s-a întâmplat.”

La prima vedere, am putea fi tentați să spunem că este vorba despre hipersomnie. În realitate, o astfel de concluzie ar fi pripită. Somnul excesiv reprezintă un simptom care poate avea numeroase cauze, iar fără o evaluare medicală și psihologică atentă nu putem stabili dacă persoana suferă de o tulburare de somn, de o afecțiune neurologică, de un episod depresiv sau dacă reacționează la un eveniment de viață extrem de stresant. Tocmai această diferență dintre simptom și cauză face ca evaluarea hipersomniei să fie uneori dificilă.

► Ce este hipersomnia?

În clasificările medicale actuale, hipersomnia este definită printr-o nevoie excesivă de somn sau printr-o somnolență persistentă care apare în ciuda unui timp aparent suficient petrecut dormind. Nu este vorba despre oboseala pe care o poate resimți orice persoană după câteva nopți nedormite și nici despre dorința firească de a recupera somnul pierdut după o perioadă solicitantă.

Manualul DSM-5-TR descrie tulburarea de hipersomnolență ca fiind caracterizată prin somnolență excesivă prezentă în mod repetat, asociată cu episoade de somn în timpul zilei, cu perioade foarte lungi de somn nocturn sau cu dificultăți importante de trezire. Aceste manifestări trebuie să fie prezente în mod repetat, să persiste cel puțin trei luni și să afecteze semnificativ funcționarea persoanei.

Clasificarea Internațională a Tulburărilor de Somn (ICSD-3-TR) diferențiază mai multe tipuri de hipersomnii, fiecare având mecanisme și cauze diferite. Această clasificare subliniază încă o dată faptul că hipersomnia nu reprezintă o boală unică, ci un grup de tulburări care necesită investigații specifice. Din acest motiv, două persoane care dorm câte paisprezece ore pe zi pot avea explicații medicale complet diferite.

► Cum se manifestă hipersomnia?

Pentru mulți oameni, expresia „doarme foarte mult” pare suficientă pentru a descrie hipersomnia. În realitate, tabloul clinic este mai complex. Unele persoane reușesc să doarmă zece, unsprezece sau chiar doisprezece ore în timpul nopții și, cu toate acestea, se trezesc cu senzația că nu s-au odihnit. Altele simt nevoia de a adormi din nou la câteva ore după trezire, chiar dacă activitățile desfășurate nu presupun un efort deosebit.

Există și situații în care principala dificultate nu este durata somnului, ci trezirea. Alarma sună de mai multe ori. Ochii se deschid cu greu. Gândurile par încețoșate, iar orientarea este dificilă pentru câteva minute sau chiar mai mult. Literatura de specialitate descrie această stare sub denumirea de inerție a somnului, un fenomen în care organismul trece lent de la starea de somn la cea de veghe.

Pe parcursul zilei, somnolența poate deveni atât de intensă încât persoana adoarme involuntar în timpul unei ședințe, într-o sală de curs sau chiar în mijlocul unei conversații. Alteori, nu adoarme efectiv, dar trăiește permanent senzația că funcționează într-o stare de ceață, cu dificultăți de concentrare, atenție și memorie.

Aceste manifestări nu afectează doar performanța profesională sau școlară. Ele influențează relațiile cu cei apropiați, capacitatea de a conduce un autovehicul, participarea la activități sociale și chiar siguranța personală.

► Care pot fi cauzele?

Una dintre cele mai frecvente greșeli este aceea de a considera hipersomnia o afecțiune exclusiv psihologică sau, dimpotrivă, exclusiv neurologică. În realitate, cauzele sunt numeroase și foarte diferite între ele.

Există persoane diagnosticate cu hipersomnie idiopatică, o tulburare în care somnolența excesivă persistă fără ca investigațiile actuale să poată identifica o cauză clară. În aceste cazuri, persoana poate dormi foarte mult, poate avea dificultăți importante de trezire și poate resimți somnolență pe parcursul întregii zile.

O altă afecțiune este narcolepsia, caracterizată prin episoade irezistibile de somn și, în unele forme, prin cataplexie – pierderea bruscă a tonusului muscular declanșată de emoții intense. Deși ambele tulburări implică somnolență excesivă, mecanismele lor sunt diferite și necesită abordări distincte.

Somnul excesiv poate apărea și în cadrul unor afecțiuni neurologice, precum traumatismele cranio-cerebrale, boala Parkinson, scleroza multiplă sau alte boli care afectează structurile implicate în reglarea ciclului somn–veghe.

La fel de importante sunt și cauzele endocrine și metabolice. Hipotiroidismul, de exemplu, poate determina oboseală accentuată și somnolență persistentă, motiv pentru care evaluarea funcției tiroidei reprezintă adesea un pas necesar în diagnosticul diferențial.

Unele medicamente, în special sedativele, anumite antipsihotice, antihistaminicele sau alte substanțe cu efect deprimant asupra sistemului nervos central, pot produce la rândul lor somnolență excesivă.

Nu în ultimul rând, hipersomnia poate apărea în cadrul unor tulburări afective, în special în episoadele depresive. În aceste situații, persoana nu descrie întotdeauna doar nevoia de somn. Ea vorbește despre lipsa energiei, despre pierderea interesului pentru activitățile care înainte îi făceau plăcere, despre dificultatea de a începe orice activitate și despre senzația că fiecare zi seamănă cu cea precedentă.

Aici începe să se contureze una dintre cele mai importante întrebări ale articolului: atunci când două persoane dorm la fel de mult, dar una are hipersomnie idiopatică, iar cealaltă traversează un episod depresiv sever, putem spune că trăiesc aceeași experiență?

Răspunsul este nu. Deși simptomul poate părea asemănător, sensul pe care îl capătă în viața fiecărei persoane, mecanismele care îl produc și intervențiile necesare pot fi complet diferite.

► Cum trăiește persoana această experiență?

Dincolo de criteriile medicale și de clasificările psihiatrice, fiecare persoană trăiește somnul excesiv într-un mod propriu. Două persoane pot dormi același număr de ore, însă experiența lor subiectivă poate fi complet diferită.

Unii descriu o nevoie fizică greu de controlat. Chiar dacă au dormit întreaga noapte, pleoapele par grele încă de la primele ore ale dimineții, iar concentrarea devine dificilă. Nu este vorba despre lipsa motivației sau despre comoditate, ci despre senzația că organismul nu reușește să atingă starea de veghe necesară funcționării normale.

Alții vorbesc mai puțin despre somn și mai mult despre ceea ce se întâmplă atunci când se trezesc.
„Când deschid ochii, îmi amintesc imediat tot ce am de făcut.”
„În câteva secunde îmi revin toate grijile.”
„Parcă atunci începe din nou lupta.”
Astfel de afirmații nu descriu mecanismele biologice ale hipersomniei și nici nu permit stabilirea unui diagnostic. Ele descriu însă experiența emoțională a persoanei și modul în care aceasta își trăiește propria suferință.

În practica clinică, aceeași cantitate de somn poate avea semnificații foarte diferite. Pentru o persoană cu hipersomnie idiopatică, problema principală poate fi incapacitatea organismului de a menține starea de veghe. Pentru o persoană aflată într-un episod depresiv, somnul excesiv poate apărea alături de tristețe persistentă, lipsa speranței, pierderea interesului și diminuarea energiei. Alte persoane descriu somnul ca pe singurul moment în care reușesc să se desprindă temporar de grijile care le însoțesc pe parcursul zilei.
Aceste experiențe nu trebuie confundate cu explicațiile medicale ale hipersomniei. Ele ne ajută însă să înțelegem de ce două persoane cu manifestări asemănătoare pot avea nevoie de intervenții complet diferite.

► Ce știm și ce nu știm în prezent?

În ultimii ani, cercetările privind somnul au progresat considerabil. Sunt cunoscute multe dintre mecanismele biologice implicate în reglarea ciclului somn-veghe, iar medicina dispune astăzi de criterii clare pentru diagnosticul principalelor tulburări de somn.

În ceea ce privește hipersomnia, literatura de specialitate descrie cu precizie manifestările clinice, metodele de diagnostic și numeroase dintre afecțiunile cu care aceasta poate fi asociată. Sunt bine documentate relațiile dintre hipersomnie și anumite boli neurologice, tulburări endocrine, efecte adverse medicamentoase sau episoade depresive.

Există însă întrebări la care cercetarea nu oferă încă răspunsuri definitive. De exemplu, unele persoane care traversează experiențe profund traumatice relatează că în perioada imediat următoare au simțit nevoia să doarmă foarte mult sau că somnul reprezenta singurul moment în care durerea psihică părea să se diminueze. Aceste relatări sunt întâlnite în practica clinică și apar în descrierile unor pacienți, însă literatura științifică actuală nu permite concluzia că hipersomnia ar reprezenta, în sine, un mecanism de retragere psihologică din realitate. Această distincție este importantă. Faptul că o persoană spune: „Când dorm nu mai simt durerea” descrie experiența ei subiectivă. Nu demonstrează că somnul excesiv are această funcție în toate cazurile și nici că aceasta este explicația apariției hipersomniei.

Din perspectivă științifică, este esențial să diferențiem între ceea ce persoana trăiește și ceea ce cercetările au demonstrat până în prezent. Această nuanță nu diminuează valoarea experienței individuale. Dimpotrivă, ea ne amintește că aceeași manifestare poate avea explicații diferite și că fiecare caz trebuie înțeles în contextul întregii istorii de viață a persoanei.

► De ce este importantă evaluarea?

Una dintre cele mai mari provocări în evaluarea hipersomniei este faptul că simptomul poate ascunde cauze foarte diferite. Să ne imaginăm două persoane care dorm aproximativ paisprezece ore pe zi.
Prima persoană începe să adoarmă involuntar în timpul ședințelor, are dificultăți importante de trezire și se simte permanent somnolentă, deși analizele sunt normale și nu prezintă simptome depresive. Investigațiile într-un laborator de somn conduc către diagnosticul de hipersomnie idiopatică.
A doua persoană a pierdut recent pe cineva apropiat. Nu mai găsește sens în activitățile de zi cu zi, evită contactul cu ceilalți, plânge frecvent și spune că nu mai are energie pentru nimic. Somnul este și el prelungit, însă tabloul clinic sugerează un episod depresiv care necesită o abordare diferită.
Din exterior, cele două persoane par asemănătoare. În realitate, mecanismele implicate, prognosticul și intervențiile recomandate pot fi complet diferite.
Acesta este motivul pentru care evaluarea nu se limitează la întrebarea „Câte ore dormi?”. Medicul și psihologul urmăresc împreună istoricul simptomelor, debutul lor, bolile asociate, tratamentele administrate, starea emoțională, evenimentele recente de viață și impactul asupra funcționării zilnice. Numai integrarea acestor informații poate conduce la înțelegerea cauzei reale a simptomului.

► Concluzie

Somnul excesiv este un simptom care poate avea numeroase explicații, iar hipersomnia reprezintă doar una dintre ele. Deși persoanele afectate descriu adesea experiențe asemănătoare, mecanismele care stau la baza acestora pot fi foarte diferite. Nu orice persoană care doarme mult suferă de hipersomnie. La fel cum nu orice hipersomnie are o cauză psihologică și nu orice suferință psihică se manifestă prin somn excesiv.
Cercetările actuale ne permit să înțelegem din ce în ce mai bine mecanismele biologice ale hipersomniei și legătura acesteia cu diverse afecțiuni medicale și psihiatrice. În același timp, ele ne amintesc că experiența fiecărei persoane rămâne unică și că niciun simptom nu poate fi interpretat în afara contextului în care apare.
Atunci când nevoia excesivă de somn persistă săptămâni sau luni, afectează activitatea profesională, relațiile sociale sau calitatea vieții, este recomandată o evaluare medicală și psihologică. Uneori cauza este o tulburare de somn. Alteori este o afecțiune neurologică, endocrină sau psihiatrică. În toate aceste situații, înțelegerea cauzei reprezintă primul pas către alegerea tratamentului și a intervenției potrivite.

● Bibliografie
• American Academy of Sleep Medicine. (2023). International Classification of Sleep Disorders (3rd ed., Text Revision; ICSD-3-TR). Darien, IL: American Academy of Sleep Medicine.
• American Psychiatric Association (2022). Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (5th ed., Text Revision; DSM-5-TR). American Psychiatric Association Publishing.
• Boulanger, T., Pigeon, P., & Crawford, S. (2024). Diagnostic challenges and burden of idiopathic hypersomnia: a systematic literature review. Sleep Advances, 5(1), zpae059.
• Dauvilliers, Y., Bogan, R. K., Arnulf, I., Scammell, T. E., St Louis, E. K., & Thorpy, M. J. (2022). Clinical considerations for the diagnosis of idiopathic hypersomnia. Sleep Medicine Reviews, 66, 101709.
• Chepke, C., Benca, R. M., Cutler, A. J., Krystal, A. D., & Watson, N. F. (2025). Idiopathic Hypersomnia: Recognition and Management in Psychiatric Practice. Journal of Clinical Psychiatry, 86(3), 24nr15718.

► Articole relevante
Somnul – rolul său în echilibrul psihic
Insomnia – când somnul nu mai vine, deși ai nevoie de el
Emoțiile și corpul – cum se manifestă trăirile la nivel fizic
Tulburările de adaptare – când stresul devine copleșitor